Pitești este primul oraș din România care are cinci puncte de cântărire în mișcare a vehiculelor la intrările în oraș și peste 1.100 de echipamente de ultimă generație pentru optimizarea traficului

Compania românească ALTIMATE a finalizat în decembrie 2023 proiectul Sistem de management al traficului și măsuri pentru gestionarea durabilă a parcărilor în municipiul Pitești, finanțat prin  Programul Operațional Regional 2014-2020.

Proiectul a urmărit îmbunătățirea traficului pe principalele axe de traversare a orașului, reducerea congestiilor de trafic, creșterea siguranței pe arterele municipiului pentru conducători auto și pietoni, reducerea poluării, protejarea investițiilor în infrastructură ale primăriei și creșterea veniturilor la bugetul local.  

În cadrul proiectului, echipa ALTIMATE a instalat la intrările în oraș cinci puncte de cântărire automată a vehiculelor aflate în mișcare, Pitești devenind primul oraș din România care beneficiază de atât de multe zone de preselecție a vehiculelor cu masa mai mare decât cea legală.

Sistemele WIM (Weigh-in-motion) sunt extrem de utile autorităților locale întrucât descurajează accesul în orașe al vehiculelor supraîncărcate, protejând astfel investițiile municipalităților în infrastructura rutieră. Autoritățile primesc alerte în timp real (imaginea vehiculului, numărul de înmatriculare, greutatea totală, greutatea pe axe) cu toate vehiculele cu masa mai mare decât cea admisă care au intrat în oraș, acestea putând fi imediat identificate și amendate.

Peste 1.100 de echipamente de ultimă generație au fost instalate pentru optimizarea traficului și creșterea siguranței cetățenilor.

Pentru a asigura decongestionarea traficului și a crește siguranța cetățenilor, specialiștii ALTIMATE au realizat semaforizarea a 39 intersecții și treceri de pietoni, au instalat 36 de automate de dirijare a circulației cu rol de monitorizare, control și management al datelor de trafic, 600 de semafoare LED, 48 butoni de solicitare a culorii verzi la semafor pentru pietoni, 174 de dispozitive acustice, 199 de senzori wireless instalați în asfalt pentru detecția datelor despre trafic. De asemenea, au fost montate peste 40 de camere de supraveghere video în intersecții, în scopul creșterii siguranței cetățenilor, 18 camere panoramice și peste 40 de camere video pentru detecția de incidente în trafic și cu rol de recunoaștere a numerelor de înmatriculare.

Automatele de dirijare a traficului au rolul de a adapta dinamic programul de semaforizare în funcție de valorile de trafic și de situațiile de urgență care pot apărea. Algoritmii complecși ai sistemului de management al traficului țin cont inclusiv de istoricului datelor de trafic specifice fiecărui oraș, prin urmare rezultatele optime se vor observa în decurs de câteva luni.

În Pitești, ca în orice oraș inteligent european, rețeaua de transport public va avea prioritate la trecerea prin intersecții pentru a încuraja folosirea mijloacelor de transport în comun ce reduc poluarea, contribuie la creșterea mobilității locuitorilor și a veniturilor la bugetul local.

Lucrările realizate de ALTIMATE au vizat și monitorizarea calității aerului, care a fost setată ca prioritate în cadrul proiectului. În acest scop au fost instalate cinci stații pentru măsurarea calității aerului și senzori pentru identificarea stării carosabilului, în funcție de condițiile meteorologice.

Sistemele, senzorii și echipamentele sunt conectate la Centrul de Comandă și Control printr-o infrastructură modernă de comunicații atât prin fibră optică subterană, cât și prin unde radio.

La Pitești funcționează o platformă inteligentă care se regăsește în Polonia și Bulgaria.

Centrul de Control reprezintă creierul sistemului de trafic, iar cu ajutorul unor dotări ultra-moderne el colectează informații din teren, le stochează și prelucrează, monitorizează sistemele instalate și afișează informații pe ecrane de mari dimenisuni de tip wall-displays.

În Municipiul Pitești, ALTIMATE a pus în funcțiune o platformă marcă proprie, UTMS, care integrează toate soluțiile și sistemele inteligente de transport din oraș. Această soluție customizată se regăsește în sisteme de management al traficului din principalele orașe din țara noastră, dar și în orașe din Polonia și Bulgaria unde compania românească a dezvoltat proiecte.

Aplicația UTMS le oferă rapid operatorilor din Centrul de Control un set complet de date relevante despre sistemul de trafic și vine în sprijinul autorităților, asigurându-le instrumentele și informațiile necesare pentru luarea celor mai bune decizii de management al orașului, în beneficiul cetățenilor.

Pentru eficientizarea și automatizarea proceselor de garanție și mentenanță ale sistemului integrat, ALTIMATE a implementat în cadrul proiectului din Pitești și aplicația MentA, care asigură planificarea și managementul activităților de mentenanță și reparații. MentA permite programarea resurselor necesare pentru intervenţii asupra echipamentelor, gestionarea furnizorilor, a stocurilor de piese de schimb și consumabilelor și urmărirea cheltuielilor de întreținere.

Pitești este orașul din România care beneficiază de cel mai mare număr de sisteme inteligente integrate în cadrul aceluiași proiect: management de trafic, prioritizarea transportului public, supraveghere video, detecție incidente, contorizare trafic cu senzori wireless, informare conducători auto prin panouri cu mesaje variabile, citire numere de înmatriculare ANPR, cântărire în mișcare (WIM), senzori privind calitatea aerului, senzori privind starea carosabilului, Centru de Control, sistem de comunicații prin fibră optică, sistem de comunicații radio.

Pentru informații suplimentare despre proiectele derulate de ALTIMATE puteți consulta pagina web – www.altimate.ro – sau ne puteți contacta la adresa de e-mail: dcc.tiuim@tiuim.com.

***

ALTIMATE este o companie românească de tehnologie care dezvoltă, integrează și implementează sisteme inteligente de management al traficului urban și interurban, precum și soluții IT de ultimă generație.

De peste 9 ani, specialiștii noștri implementează sisteme de management al traficului moderne în toate zonele României și în Europa de Sud-Est. Misiunea noastră este să punem la dispoziția autorităților locale soluții complexe, eficiente, bazate pe tehnologie de ultimă generație, care contribuie la transformarea orașelor în smart cities, la creșterea mobilității și reducerea poluării, la creșterea confortului oamenilor din comunitățile care utilizează soluțiile marca ALTIMATE.  

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus