Această soluție permite vizualizarea grafică în timp real a vehiculelor de transport pe hărți. Dispecerii primesc informații cu privire la poziția vehiculului în comparație cu orarul prestabilit, starea parametrilor monitorizați și cele mai recente mesaje primite de la sau transmise către vehicul.
Astfel, în cazul în care survine o situație de criză (accidente, vehicule defecte, etc), coordonatorii de trafic pot lua decizii corecte în ceea ce privește rutele alternative.
De asemenea, sistemul permite analiza întârzierilor în comparație cu programul și informarea corectă a pasagerilor, prin afișarea de informații în stații.
Această soluție este interfațată cu sistemul de semaforizare. Acest lucru permite prioritizarea mijloacelor de transport în trafic, reducându-se astfel timpul de deplasare, poluarea și gradul de uzură a vehiculelor.Toate intersecțiile sunt conectate printr-o rețea de fibră optică între ele și cu Centrul de control unde transportul public este monitorizat, controlat și gestionat într-o manieră integrată.